Pagina iniţială»Pentru firme»DRILL Career Management
Career Management este un sistem de planificare şi management al carierei, care este parte integrantă a dezvoltării profesionale a salariaţilor şi permite, cu ajutorul unor activităţi individuale orientate asupra uni scop precis, promovarea creşterii profesionale a salariaţilor şi dezvoltării carierei acestora. Printre instrumentele de bază ale Career Managementului se numără coaching-ul şi monitoring-ul.
Astfel, Career Management este, înainte de toate, un proces suport care este conectat la Succession Planning şi care porneşte dintr-o identificare detaliată şi orientată concret asupra necesităţilor salariaţilor, prin intermediul Centrului de Development şi diagnosticării psihologice.
Mai mult despre produs
Mai puţin
Chiar dacă angajatorul defineşte şi organizează procesele în cadrul planificării carierei, este necesar ca planificarea carierei să fie înţeleasă în mod clar şi stabilită ca şi responsabilitate comună a angajatorului şi a angajatului implicat. Pentru angajat este de fapt o oportunitate pentru dezvoltarea competenţelor şi a deprinderilor sale cu ajutorul angajatorului şi se poate pregăti pentru avansarea în carieră.
Prin intermediul planificării carierei realizate într-un mod efectiv angajatorul îmbunătăţeşte calitatea generală a angajaţilor săi şi performanţa lor de lucru (capacitatea lor de a obţine sau de a depăşi rezultatele de muncă aşteptate), ceea ce este unul din avantajele concurenţiale cheie. Principiile de planificare a carierei definite clar şi respectate în mod strict suportă motivaţia angajaţilor în a fi dornici de a obţine rezultate cât mai bune, astfel fiind mărită şi performanţa generală a societăţii. Acest lucru reprezintă una din premisele de bază pentru formarea unei culturi corporative orientate pe performanţă (culturii corporative orientate pe o performanţă de lucru ridicată).
Identificarea formală a angajaţilor cu un potenţial ridicat de creştere profesională şi/sau cu o performanţă de lucru mare se desfăşoară, de obicei, în cadrul procesului de evaluare a performanţei de lucru conform unor criterii clare. Aceste criterii sunt de regulă diferite din punct de vedere calitativ pentru diferite nivele de funcţii. În cazul în care angajaţii îndeplinesc astfel de criterii, atunci li se oferă o dezvoltare specifică, pentru a fi pregătiţi pentru preluarea unor responsabilităţi mai importante în cadrul carierei stabilite. Dacă astfel de angajaţi sunt pregătiţi şi pentru preluarea unor poziţii concrete, are loc interconexiunea dintre planificarea carierei cu planificarea preluării funcţiei. Este natural faptul că grupul de angajaţi cu un potenţial ridicat de creştere profesională şi/sau cu o performanţă de lucru mărită reprezintă sursa primară pentru identificarea şi alegerea succesorilor pentru poziţiile manageriale şi poziţiile cheie.
Societatea DRILL vă oferă suport pentru elaborarea sau evaluarea proceselor de management a carierei în funcţie de cerinţele dumneavoastră astfel, încât să fie în concordanţă cu celelalte procese din domeniul managementului resurselor umane în societatea dumneavoastră.
Categoria instrumentelor de bază ale Career Management-ului cuprinde coaching-ul şi monitoring-ul.
În cazul în care dorim să „facem ceva cu noi înşine”, să ne lărgim posibilităţile şi să ne eliberăm potențialul, atunci o soluţie optimă ar putea fi coaching-ul.
Coach-ul îl ajută pe client să înveţe a vedea şi a percepe realitatea şi a-şi da seama de priorităţile sale de valori şi de decizie. În cazul în acre clientul începe să aibă încredere în sine însuşi şi decide să pornească pe drumul propriu, rolul coach-ului este de a întări responsabilitatea clientului pentru rezultatele efortului său. Societatea DRILL vă oferă atât coaching individual, cât şi cel de grup.
Mentoring-ul este metoda care funcţionează pe baza principiului transferului de cunoştinţe şi a know-how-ului de specialitate între mentor şi colegul lui mai tânăr. Societatea DRILL® vă oferă mentori cu experienţa dobândită într-o serie întreagă de specializări şi roluri profesionale, eventual vă va ajuta cu definirea competenţelor, identificarea şi pregătirea unor mentori interni potriviţi.
În locul acesta vă oferim posibilitatea de a ne recomanda pe colegul dumneavoastră, cunoştinţa, prietenul sau poate un membru al familiei ca şi candidat potenţional, ajutându-l astfel în găsirea unui nou şi interesant loc de muncă şi dumneavoastră câştigând şi €160.
Societatea noastră trece printr-o dezvoltare masivă şi având în vedere următoarea noastră expansiune în Romania şi în străinătate, căutăm colegi noi pentru poziţiile de managerei ai filialelor din străinătate, de grup manageri pentru segmentele concrete ale pieîţei în RS şi în străinătate, consilieri de personal şi business şi multe altele. Lista completă de poziţii oferite la ora actuală se găseşte aici.
Harta paginilor | Contactaţi-ne | mărimea textului A A A
Declaraţie privind accesul | Protecţie date personale | Condiţii de utilizare
Copyright © DRILL B.S., s.r.o., 2005 - 2008
Creat cu grijă TOVARNA.CZ, s. r. o.