săritură la la meniu

săritură la la text

Intraţi în serviciu


După absolvirea tuturor interviurilor, a negocierii salariului şi a beneficiilor de salariat şi a altor avantaje şi după semnarea contractului de muncă vine, în sfârşit, prima dumneavoastră zi la noul loc de muncă. În sfârşit puteţi începe a planifica ce şi cum veţi face în noul serviciu. Dar am dori să vă atragem atenţi asupra faptului că deja este prea târziu.

În cazul în care nu începeţi noul serviciu sau munca pe o nouă poziţie cu cel puţin o idee aproximativă legată de ceea ce doriţi să obţineţi, ceea ce veţi considera mai important, care sunt piedicile de bază ce vi se vor pune, probabil, în cale în viitorul apropiat, vă loviţi de un perete foarte tare al realităţii înainte de a lua o viteză cumsecade. Apoi va fi prea târziu pentru elaborarea planurilor. Veţi fi mereu în lipsă de timp şi veţi fi „lăsat voia întâmplărilor“.

Gândiţi-vă în prealabil ce doriţi să faceţi la noul loc de muncă. Pentru aceasta aveţi nevoie de un anumit timp. Şi pentru că foarte rar vă puteţi concentra pe deplin asupra acestui lucru în timp ce încă şedeţi pe locul vechi, este ideal să vă luaţi concediu înainte de începerea lucrului pe noua poziţie. Rămâneţi în concediu atâta timp cât este necesar. Dacă, din orice motive, nu vă puteţi lua concediu, câteva săptămâni înainte de intrarea în noul serviciu, ar trebui să vă rezervaţi câteva seri sau weekend-ul, când nu veţi fi tulburat de nimeni şi dumneavoastră veţi avea timp să cugetaţi în linişte. Puteţi face o plimbare în pădure sau la munte, puteţi discuta chestiunile controversate cu partenerul sau cu prietenul dumneavoastră în care aveţi încredere şi care nu lucrează în societatea dumneavoastră actuală. Sau puteţi face o altă activitate care vă poate permite să vă relaxaţi şi să cugetaţi în linişte.

Baza unei pregătiri bune este, bineînţeles, obţinerea a unui număr cât mai mare de informaţii despre societate şi poziţia pe care o veţi ocupa. Presupunem că deja ştiţi multe din pregătirea dumneavoastră pentru interviuri, dar acum trebuie să mergeţi mai adânc. Citiţi toate materialele de promovare şi broşurile despre societate car sunt la dispoziţie. Încercaţi să aflaţi ce fel de oameni lucrează în societate şi care este imaginea lor generală.

În cazul în care trebuie să intraţi în serviciu într-un domeniu despre care nu ştiţi prea multe lucruri, faceţi-vă rost de literatura corespunzătoare. De asemenea, puteţi cere sfatul viitorului dumneavoastră angajator şi să-l întrebaţi ce ar trebui să studiaţi, eventual el vă poate oferi literatura necesară.

Pentru noul loc de muncă trebuie să vă pregătiţi şi în cazul în care este vorba de societatea în care lucraţi. Fiecare poziţie este diferită, mai ales dacă trebuie să ocupaţi o poziţie managerială, pregătiţi-vă pentru faptul că a conduce subordonaţii este altceva decât a fi un angajat „obişnuit“. Clarificaţi-vă mai ales următoarele chestiuni:

  • Care este noua dumneavoastră poziţie în societate?
  • Cât de bună este secţia în care veţi lucra? Creşte sau coboară performanţa acesteia?
  • Prezintă concurenţa societăţii o creştere mai rapidă? Dacă da, atunci de ce?
  • Realizează concurenţa dumneavoastră preţuri mai mici sau costuri mai scăzute?
  • Oferă concurenţa dumneavoastră o calitate mai bună a produselor sau a serviciilor?
  • Ce, în ce mod şi cum doriţi să schimbaţi?

Probabil că nu veţi găsi răspuns la absolut toate întrebările acestea, dar ar trebui să cugetaţi despre ele, să vă creaţi o imagine şi să ajungeţi la o concluzie. consideraţi mai ales următoarele domenii:

  • Costuri şi preţuri. Este posibil ca secţia dumneavoastră sau societatea dumneavoastră să ofere servicii mai ieftine şi mai efective?
  • Calitate. Este posibil a oferi produse şi a presta servicii într-o calitate mai bună?
  • Clienţi. Este posibil a presta servicii mai bune către clienţi? Este posibil a-i trata mai amabil decât concurenţa? Este posibil a reacţiona la cerinţele lor mai rapid, mai binevoitor, mai fiabil?
  • Angajaţi. Cum lucrează viitorii dumneavoastră colegi sau oamenii din echipa dumneavoastră? Lucrează oamenii ca şi o echipă adevărată? Care este stilul de conducere? Ce fel de persoană este superiorul şi ce poziţie şi reputaţie are în societate?

În momentul în care vă pregătiţi să intraţi în noul serviciu nu trebuie să uitaţi faptul că veţi avea nevoie de mult ajutor. De aceea, înainte de a începe la noul loc de muncă, aflaţi de la cine puteţi aştepta ajutor. Aliaţii îi puteţi căuta în următoarele categorii de oameni.

  • Superiorii. Viitorul dumneavoastră superior, eventual şi alţi angajaţi cu funcţii de conducere, sunt responsabili pentru primirea sau numirea dumneavoastră. Acest lucru, de le sine, îi predestinează să vă ofere ajutor. În cazul eşecului dumneavoastră, o parte a răspunderii cade şi asupra lor. Măsura în care ei vă vor ajuta va depinde şi de faptul cât de mare va fi interesul lor personal faţă dumneavoastră.
  • Colegii din secţie. Trebuie să ştiţi în mod clar cine sunt colegii dumneavoastră şi ce puteţi aştepta de la ei.
  • Ceilalţi angajaţi. Oamenii din celelalte secţii (mai ales şefii acestora) pot fi în mare măsură interesaţi ca secţia dumneavoastră să-şi îmbunătăţească performanţa şi ar putea pune acest scop în legătură cu primirea dumneavoastră. Încercaţi să vă întâlniţi cu ei şi să aflaţi atitudinea lor înainte de a începe efectiv munca în noua poziţie.
  • Clienţii, partenerii, furnizorii. Vizitaţi clienţii cheie, partenerii şi furnizorii şi aflaţi părerile lor.

Primii paşi în noua societate sau pe noua poziţie trebuie planificaţi cu grijă şi atenţie. Consideraţi cu foarte mare atenţie ce fel de imagine vă creaţi la noul loc de muncă. Ar putea fi vorba de timpul în care veniţi sau plecaţi de la muncă, întrebările pe care le puneţi, oamenii cu care vă întâlniţi şi modul cum vă petreceţi timpul de muncă.

Planificaţi-vă primele o sută de zile la noul dumneavoastră loc de muncă, clarificaţi-vă ceea ce doriţi să obţineţi şi stabiliţi-vă obiective simple şi uşor măsurabile, ca să puteţi urmări progresul dumneavoastră. Dacă faceţi acest lucru, şansele dumneavoastră de succes vor creşte. Dacă nu, doar cu greu veţi încerca să ajungeţi ceva din spate.

Nu scăpaţi din vedere

Recomandaţi-ne cunoştinţa dumneavoastră şi câştigaţi €160

În locul acesta vă oferim posibilitatea de a ne recomanda pe colegul dumneavoastră, cunoştinţa, prietenul sau poate un membru al familiei ca şi candidat potenţional, ajutându-l astfel în găsirea unui nou şi interesant loc de muncă şi dumneavoastră câştigând şi €160.


Căutăm colegi noi

Societatea noastră trece printr-o dezvoltare masivă şi având în vedere următoarea noastră expansiune în Romania şi în străinătate, căutăm colegi noi pentru poziţiile de managerei ai filialelor din străinătate, de grup manageri pentru segmentele concrete ale pieîţei în RS şi în străinătate, consilieri de personal şi business şi multe altele. Lista completă de poziţii oferite la ora actuală se găseşte aici.


Harta paginilor | Contactaţi-ne | mărimea textului A A A

Căutare pe aceste pagini

Declaraţie privind accesul | Protecţie date personale | Condiţii de utilizare

Copyright © DRILL B.S., s.r.o., 2005 - 2008
Creat cu grijă TOVARNA.CZ, s. r. o.