Pagina iniţială»Pentru candidaţi»Serviciu de consultanţă DRILL»Cum trebuie procedat in cazul piederii locului de muncă
Faptul de a deveni excedentar sau de a fi dat afară din locul de muncă este un coşmar care urmăreşte mulţi oameni – mai ales pe aceia care au trecut deja prin aşa ceva sau bănuiesc că în viitorul apropiat s-ar putea întâlni cu aşa ceva. Indiferent de gradul de neplăcere şi efort psihic, care nu trebuie niciodată subapreciate, pe care îl reprezintă pierderea unui loc de muncă şi căutarea unuia nou, categoric acest lucru nu înseamnă sfârşitul carierei dumneavoastră. Dimpotrivă. Aşa cum arată numeroasele exemple de mii de oameni care au găsit o ocupaţie nouă şi de multe ori şi mai bună, este necesar a considera o astfel de situaţie ca şi un prilej de a-şi orienta cariera spre o altă direcţie, spre o altă specializare sau, de exemplu, spre o diferită regiune. În toate cazurile, este necesar a-şi da seama că pierderea locului de muncă nu este o situaţie neobişnuită, că este vorba de o componentă normală a carierei şi că există puţini oameni care nu au trecut printr-o astfel de experienţă. Dacă citiţi autobiografiile unor manageri de succes şi renumiţi, aflaţi că aproape fiecare dintre ei s-a aflat într-o situaţie similară într-o anumită fază a carierei personale.
Pe această pagină veţi găsi un scurt ghid în legătură cu modul de a trece peste pierderea locului de muncă şi cu căutarea unui nou loc de muncă şi cu modul de a încununa succese într-un timp cât mai scurt.
Primul pas pe drumul căutării unui nou loc de muncă este identificarea situaţiei actuale şi „inventarul“ tuturor avantajelor pe care i le puteţi oferi noului dumneavoastră angajator. Ofertele interesante nu vin niciodată singure. De cele mai multe ori veţi fi obligaţi a le căuta în mod intensiv, va trebui să luptaţi pentru ele şi să faceţi uz de toate punctele dumneavoastră tari. „Inventarul“ punctelor tari şi al priorităţilor este important pentru redactarea CV-ului, pregătirea pentru interviu şi ca şi instrument pentru dobândirea unei încrederi în sine mai mari. Printre punctele dumneavoastră tari se pot afla, de exemplu:
Bineînţeles, în punctele tari puteţi introduce, de exemplu, şi plata compensatorie de la fostul dumneavoastră angajator, care vă va da posibilitatea de căuta într-un mod relativ relaxat un nou loc de muncă, fără a fi nevoit să vă ocupaţi de problemele de existenţă de zi cu zi.
Având în vedere faptul că dreptul muncii este relativ destul de complicat, este necesar să vă informaţi foarte bine în legătură cu toate obligaţiile pe care le are faţă de dumneavoastră angajatorul actual şi în legătură cu toate posibilităţile care pot fi folosite în cazul părăsirii unui loc de muncă. În cazul în care nu sunteţi siguri, contactaţi un avocat sau un consilier. Verificaţi toate chestiunile care vor influenţa, în cazul plecări dumneavoastră, venitul dumneavoastră, impozitele, asigurarea socială şi de sănătate etc. O decizie incorectă vă poate surprinde mai târziu într-un mod neplăcut, de exemplu, în cuantumul pensiei. Nu renunţaţi la negocierea în legătură cu cele mai bune condiţii de părăsire a locului de muncă, şi anume nici sub influenţa şocului cauzat de pierderea locului de muncă. De exemplu, puteţi negocia în legătură cu:
Nu vă temeţi că solicitaţi ceva extraordinar. Astfel de cerinţe sunt un subiect absolut obişnuit de negociere şi într-un mare număr de cazuri societăţile însăşi le-au oferit angajaţilor care părăseau societatea sau le-au acceptat la cererea acestor angajaţi.
În legătură cu terminarea raportului de muncă, trebuie să-i cereţi angajatorului să vă emită documentele importante de care veţi avea nevoie în viitor. Aceste documente vor fi necesare pentru autorităţile respective sau pentru noul angajator.
Familia dumneavoastră este o altă sursă foarte valoroasă de suport. Întrebările care trebuie răspunse în acest sens sunt următoarele:
Nu ascundeţi problemele dumneavoastră în faţa celorlalţi membri ai familiei. Cereţi-le suport şi includeţi-le în soluţionarea situaţiei apărute.
Acceptaţi eventuala pierdere de venit într-un timp cât mai scurt posibil. Elaboraţi un tabel de cheltuieli şi marcaţi cele mai indispensabile, eventual cele mai importante pentru dumneavoastră, mai ales:
Un tabel de activ şi pasiv elaborat în mod corect este un bun ghid pentru planificare. În activ puteţi include banii în numerar, economiile, imobilele, vehiculele, bijuteriile, antichităţile şi alte bunuri. În pasiv trebuie să includeţi mai ales: plăţile curente, ipotecile, obligaţiile de plată şi impozitele scadente, cheltuielile de gospodărie. Prin vânzarea activului puteţi mări cuantumul de numerar. Nu este lipsit de importanţă faptul de a preciza care obiectele ar trebui vândute primele. Dar o planificare bună, cu puţin noroc, poate duce la evitarea acestui pas dureros. De un real ajutor vă poate fi urmărirea regulată a venitului şi a cheltuielilor lunare.
Cereţi sfat în banca dumneavoastră şi în casa de economii în domeniul locativ şi familiarizaţi-vă bine cu condiţiile contractelor dumneavoastră. Este posibil să aveţi asigurare pentru cazul de pierdere a locului de muncă. (În mod obişnuit, aceste instituţii cer informaţii în cazul schimbării situaţiei dumneavoastră financiare). Nu încercaţi să achitaţi imediat ipoteca sau ratele de leasing. În cazul în care, în urma înţelegerii cu angajatorul în legătură cu condiţiile părăsirii locului de muncă, câştigaţi o anumită sumă de bani, depuneţi aceşti bani într-un mod cât mai bun şi lăsaţi acolo banii până în momentul în care veţi ştii sigur cum să-i folosiţi. Mergeţi la oficiul forţelor de muncă şi aflaţi ce drepturi aveţi.
Pierderea locului de muncă nu este, categoric, ceva dorit. Dar dacă veţi ajunge în această situaţie, consideraţi-o ca fiind o nouă şansă. Poate v-aţi gândit de multe ori dacă munca dumneavoastră şi stilul de viaţă sunt într-adevăr aşa cum vi le-ţi dorit. Poate v-aţi gândit deja să faceţi o schimbare, dar vă era teamă s-o realizaţi. Acum sunteţi obligaţi a face o schimbare. Profitaţi de această oportunitate cât puteţi de bine.
În locul acesta vă oferim posibilitatea de a ne recomanda pe colegul dumneavoastră, cunoştinţa, prietenul sau poate un membru al familiei ca şi candidat potenţional, ajutându-l astfel în găsirea unui nou şi interesant loc de muncă şi dumneavoastră câştigând şi €160.
Societatea noastră trece printr-o dezvoltare masivă şi având în vedere următoarea noastră expansiune în Romania şi în străinătate, căutăm colegi noi pentru poziţiile de managerei ai filialelor din străinătate, de grup manageri pentru segmentele concrete ale pieîţei în RS şi în străinătate, consilieri de personal şi business şi multe altele. Lista completă de poziţii oferite la ora actuală se găseşte aici.
Harta paginilor | Contactaţi-ne | mărimea textului A A A
Declaraţie privind accesul | Protecţie date personale | Condiţii de utilizare
Copyright © DRILL B.S., s.r.o., 2005 - 2008
Creat cu grijă TOVARNA.CZ, s. r. o.