Pagina iniţială»Pentru candidaţi»Serviciu de consultanţă DRILL»Cum îngrijiţi imagiul vostru
Imaginea personală este unul dintre cei mai importanţi factori care influenţează avansarea în societate şi valorificarea şi în afara cadrului acesteia. Efortul şi munca conştiincioasă, temeinicia şi îndeplinirea la timp a sarcinilor singure nu asigură o carieră de succes. O muncă efectuată bine este ceva pentru ce sunteţi plătiţi. Cât de departe ajungeţi şi dacă veţi avea succes depind şi de imaginea dumneavoastră personală şi de felul în care sunteţi privit în societate. Răspunderea pentru cariera dumneavoastră este a dumneavoastră, nu a societăţii în care lucraţi. O societate dinamică şi de succes le permite salariaţilor săi să-şi manifeste abilităţile şi talentele. Depinde doar de dumneavoastră cum profitaţi de aceste condiţii.
Dacă câştigaţi imaginea profesională cerută, completaţi CV-ul dumneavoastră şi lista succeselor obţinute cu factorul care va suporta ceea ce spun despre dumneavoastră materialele scrise. Există multe motive pentru care imaginea personală este aşa de importantă pentru dezvoltarea carierei:
Aşa cum a fost deja amintit, stilul personal şi influenţa acestuia asupra oamenilor este unul din factorii importanţi ai carierei dumneavoastră. Modul, în care atingeţi rezultatele cerute, cum vă îmbrăcaţi, cum vă comportaţi cu ceilalţi oameni, raportul dumneavoastră cu colegii şi clienţii, influenţează avansarea dumneavoastră în societate şi în afara acesteia.
Abilitatea de a munci bine vă va sigura, probabil, o ocupaţie de lungă durată (chiar dacă nici acest lucru nu este sigur), dar pentru avansarea în societate, de obicei, nu ajunge. În majoritatea domeniilor, 75 % din ceea ce faceţi reprezintă anumite obligaţii şi responsabilităţi, în timp ce 25 % sunt lucruri ale stilului dumneavoastră personal. Abilitatea de a accentua aceşti 25 % este drumul corect pentru a vă impune.
În rândurile următoare veţi afla cum poate influenţa pozitiv stilul dumneavoastră personal, autocunoaşterea şi cunoaşterea culturii corporative manifestarea dumneavoastră profesională, motivaţia, şi dimpotrivă, cum poate influenţa negativ succesele pe care leaţi dobândit.
Dacă doriţi să aveţi succes, trebuie să posedaţi, în comparaţie cu alţii, „ceva pe deasupra“ – stil personal, imagine şi carismă. Prin acestea trebuie să le arătaţi colegilor, clienţilor şi concurenţei cine sunteţi, ce doriţi să atingeţi, ce respectaţi şi ce reguli vă guvernează pe dumneavoastră şi societatea dumneavoastră. Aceste informaţii trebuie transmise în mod permanent tuturor şi în fiecare zi a carierei dumneavoastră profesionale, fără a renunţa la principiile dumneavoastră, a pierde identitatea sau umorul dumneavoastră.
Reacţiile la imaginea dumneavoastră personală şi la stilul personal vor fi diferite în locuri diferite şi în diferitele faze ale carierei dumneavoastră profesionale. Stilul personal ar trebui să corespundă cât mai mult cu caracterul societăţii în care lucraţi. O firmă de contabilitate stabilă se va orienta, probabil, asupra unui stil conservativ, potrivit pentru clienţii tradiţionali, care constituie baza clientelei acesteia. Acest stereotip corporativ poate fi încălcat, în cel mai bun caz, de către managerul de marketing – în cazul lui, un stil creativ, demonstrativ, este acceptabil având în vedere rolul lui comercial şi reprezentativ pe care îl are.
Concordanţa dintre stilul dumneavoastră personal şi societatea în care lucraţi. Fiecare muncă include două componente relativ diferite: „ieşirea pe scenă“ şi „truda invizibilă în spatele scenei“. Cu toate acestea, nu pot exista una fără cealaltă. În timp ce cercetarea în laborator este partea mai puţin vizibilă, prezentarea rezultatelor către clienţii interni sau externi este un rol central şi vizibil. Sunteţi pe deplin convinşi care dintre componente are prioritate? Fiecare dintre aceste două laturi, oricât s-ar deosebi, necesită concordanţă dintre stilul personal, scopurile şi ambiţiile pe de o parte, şi stilul societăţii, al eticii acesteia şi posibilităţile pe care vi le oferă, pe de altă parte.
Importanţa stilului personal poate fi evaluată cel mai bine în momentul în care vă daţi seama că fiecare om are o imagine. Imaginea personală este imaginea fiecăruia dintre noi. Nu poate fi schimbată. Indiferent dacă sunteţi mulţumiţi cu ea sau nu, alţii întotdeauna văd ceea ce v-aţi decis să le arătaţi. Este vorba de factori stabili şi variabili. În timp ce trăsăturile fizice şi temperamentul sunt genetice şi într-o anumită măsură nu se schimbă, de exemplu modul de a umbla, modul de şedere şi ţinere a corpului, pot fi schimbate prin antrenament într-un anumit cadru delimitat de condiţiile concrete şi de temperament. Modul cum vă îmbrăcaţi este în primul rând rezultatul deciziei personale şi al opţiunii.
Un accident, o boală sau acţiunea neîntreruptă a unor anumiţi factori pot, bineînţeles, schima starea care a existat la începutul vieţii. Dar în cadrul acestor limite fiecare poate decide asupra faptului cum va arăta. Rezultatul acestei decizii dezvăluie cine vă consideraţi, ce doriţi, în ce credeţi. Deoarece nu puteţi împiedica pe nimeni să-şi explice înfăţişarea dumneavoastră într-un fel sau altul, ar trebui să încercaţi să treziţi impresia pe care doriţi s-o treziţi.
Imaginea dumneavoastră personală este imaginea prin care promovaţi ceea ce este înăuntru. Nu ar trebui să uitaţi că parte componentă a imaginii este şi promisiunea că ceea ce se publică – deprinderile, competenţele şi valorile, vor fi şi ceea ce se va oferi. De aceea, gândiţi-vă bine ce doriţi să le comunicaţi altora prin acest mod şi ce doriţi să le oferiţi în acelaşi timp. Fiecare om este tipic printr-un anumit lucru, în personalitatea lui există ceva ce îl diferenţiază de ceilalţi, ajutându-l să fie recunoscut. Aest „ceva“ ar trebui reiasă clar din stilul lui personal.
Dacă stilul dumneavoastră personal nu este în concordanţă cu stilul societăţii dumneavoastră, acest lucru ar putea influenţa negativ munca şi avansarea dumneavoastră în societate. De exemplu, dacă la locul dumneavoastră de muncă este regula de a purta un costum convenţional negru, dar purtarea lui trezeşte în dumneavoastră senzaţia că sunt limitate contactele sociale sau creativitatea dumneavoastră, este necesar a considera preţul unui compromis.
De multe ori, oamenii îşi creează o convingere desper alţii fără să-i vadă sau să-i întâlnească, doar pe baza informaţiilor pe care le-au auzit sau aflat de la alţi oameni. Deseori, aceste idei izvorăsc din ceea ce aceşti oameni cred despre o anumită profesiune, societate sau departament. Transferate la condiţii concrete, aceste idei pot arăta, de exemplu, astfel: “în secţia vânzări fiecare este obişnuit să facă ce vrea, acolo nu există nici un fel de reguli şi cu ei nu se poate coopera“.
Reputaţia dumneavoastră, indiferent dacă este adevărată sau nu, poate fi utilizată în avantajul dumneavoastră. Imaginaţi-vă că ceilalţi vă consideră un om care este foarte atent cu acurateţea unor rapoarte pe care le prezintă. Materialele pe care le veţi primi vor fi, foarte probabil, elaborate mai atent decât în cazul în care nu aţi avea această reputaţie. Consilierul cu o reputaţie de specialist foarte bun dar scump poate aştepta că, clienţii, care i se adresează, vor fi gata să plătească pentru serviciile lui mai mult decât de obicei.
Unele profesiuni şi domenii „cer“ o anumită imagine. Un cercetător în domeniul nuclear nu poate să nu folosească îmbrăcăminte specială de protecţie, un poliţist trebuie să poarte uniforma reglementară, un bancher ar trebui să dea impresia de om serios şi onorabil. Ce fel de imagine se aşteaptă în societatea şi domeniul dumneavoastră? Ce fel de imagine aşteaptă oamenii în afara societăţii dumneavoastră, clienţii, partenerii, concurenţa. Pe departe nu toate organizaţiile şi-au definit în mod clar imaginea proprie. În multe dintre acestea nu a fost stabilit un stil de îmbrăcăminte pentru salariaţi. Şi acolo unde nu există reguli formale legate de îmbrăcăminte, de obicei, se poate stabili ce este acceptabil în cadrul culturii corporative şi ceea nu mai este acceptabil. Dacă nu doriţi să faceţi greşeli în acest sens, încercaţi să captaţi imaginea oamenilor de succes şi respectaţi în societatea dumneavoastră sau în domeniul dumneavoastră. Gândiţi-vă la faptul dacă veţi putea atinge acest stil şi dacă veţi fi obligat să faceţi anumite compromisuri. În societăţile în care nu se acordă nici o atenţie imaginii, această stare poate trezi în unii salariaţi frustrare şi o senzaţie că nu sunt în locul potrivit şi se pot hotărî să plece într-o altă societate, care şi-a definit în mod clar cerinţele cu care se pot identifica.
În orice moment al carierei dumneavoastră se aşteaptă că veţi pune în aplicare toate capacităţile dumneavoastră profesionale pentru a atinge rezultate cât mai bune. Pe drumul dumneavoastră care duce spre atingerea unei poziţii sau loc mai bune, trebuie să arătaţi în mod clar că cel mai potrivit şi cel mai natural candidat sunteţi dumneavoastră. Nu ajunge doar demonstrarea abilităţilor care sunt indispensabile pentru poziţia de muncă dată. Din punctul de vedere al carierei, bineînţeles, imaginea şi abilitatea de a fi văzut sunt mult mai importante decât deprinderile de muncă. Toate caracteristicile personale care ajută la formarea imaginii sunt interconectate şi împreună formează un întreg care se poate impune.
În timpul muncii vă înconjuraţi atât cu ustensilele indispensabile, fără de care nu aţi putea efectua munca dată, cât şi cu rechizitele şi accesoriile care contribuie la întărirea poziţiei dumneavoastră în societate, a statutului şi a autoevaluării. Obiceiurile dumneavoastră, modul de a telefona, stilul exprimării scrise ajută la crearea imaginii dumneavoastră personale. Cum şi unde călătoriţi, cu ce fel de oameni intraţi în contact sunt factorii care influenţează reputaţia şi imaginea dumneavoastră profesională. Indiferent de faptul dacă le utilizaţi în mod conştient sau nu, acestea devin parte componentă a stilului dumneavoastră personal şi atunci când nu le puteţi influenţa în nici un fel.
Rechizitele. Rechizitele unui antreprenor sau manager modern şi de succes, cum este maşina, telefonul celular sau laptopul exprimă simbolic lipsa de timp, urgenţa sarcinilor, succesul material şi o anumită doză sănătoasă de încredere în sine. Un profesional ar trebui să ştie foarte bine de ce are nevoie pentru munca sa şi ce lucruri influenţează pozitiv imaginea sa şi ar trebui să utilizeze doar ceea ce îndeplineşte ambele cerinţe.
Accesorii. În străduinţa lor de a întări identitatea proprie şi diferenţierea de celelalte societăţi, unele societăţi utilizează accesorii de scris proprii, caiete de notiţe, agende, coperte de dosar şi alte obiecte mărunte. În cazul în care calitatea lor lasă de dorit, aceste accesorii corporative pot distruge imaginea firmei care a necesitat un timp îndelungat. În cazul ceasurilor, al poşetelor, diplomatelor şi al stilourilor alegeţi modele clasice de calitatea cea mai bună pe care v-o puteţi permite. Alegerea dumneavoastră va fi influenţată, bineînţeles, de gustul dumneavoastră, dar ar trebui să reflecte mai ales scopurile dumneavoastră, nu starea actuală.
Modul de a telefona. Impresia, pe care o dobândeşte despre dumneavoastră omul cu care vorbiţi, înlocuieşte temporar imaginea vizuală. Respectul îl câştigaţi dacă veţi telefona clar, lămurit şi cu încredere în sine. Telefonaţi doar atunci când aveţi motive pentru aceasta. Esenţa lucrurilor trebuie rezumată în câteva puncte sistematice şi nu trebuie să lungiţi degeaba convorbirea. Limitaţi la minim bruiajele şi în timpul convorbirii nu vorbiţi cu alţi oameni. Dacă vă telefonează cineva, nu lăsaţi telefonul să sune prea lung. Terminaţi fiecare convorbire într-un ton pozitiv şi amabil, şi anume şi atunci când a fost într-un fel excitat şi conflictual.
Eticheta. Stilul dumneavoastră plăcut ar putea rămâne neobservat, dar cel neplăcut va rămâne în mintea tuturor. Modul corect de comportare se poate defini ca fiind senzitiv, respectându-se cu dibăcie interesele şi necesităţile altora simultan cu satisfacerea nevoilor proprii. Imaginea unui om cu o comportare bună se poate atinge dacă veţi:
Documente. Dobândiţi reputaţia unui om (dacă încă nu o aveţi) care elaborează documente clare, precise şi exacte. Orice document care iese din mâinile dumneavoastră, vă reprezintă.
Călătoria. Imaginea profesională v-o menţineţi şi în timpul călătoriei. Nu ştiţi niciodată cu cine vă întâlniţi, o îmbrăcăminte potrivită vă asigură şi servicii mai bune. Încercaţi să:
Locuri. Cine vă consideraţi şi care sunt ambiţiile dumneavoastră rezultă şi din modul în care arată biroul dumneavoastră, din locurile unde luaţi masa, cum şi unde călătoriţi, în ce fel de cluburi sau asociaţii sunteţi membru etc. Toţi aceşti factori influenţează percepţia statutului dumneavoastră profesional de către ceilalţi oameni. În cele mai multe cazuri, biroul nu este locul cel mai potrivit pentru o exprimare accentuată a personalităţii şi impunerea preferinţelor proprii în acest loc ar putea fi perfidă. Majoritatea oamenilor apreciază aici mai ales o atitudine conformă cu o nuanţă uşoară de interpretare personală, decât un decor pompos sau înfăţişare spectaculoasă.
Oameni. Pe cine cunoaşteţi, cu cine vă întâlniţi sau pe cine angajaţi sunt alţi factori care extind imaginea dumneavoastră.
În locul acesta vă oferim posibilitatea de a ne recomanda pe colegul dumneavoastră, cunoştinţa, prietenul sau poate un membru al familiei ca şi candidat potenţional, ajutându-l astfel în găsirea unui nou şi interesant loc de muncă şi dumneavoastră câştigând şi €160.
Societatea noastră trece printr-o dezvoltare masivă şi având în vedere următoarea noastră expansiune în Romania şi în străinătate, căutăm colegi noi pentru poziţiile de managerei ai filialelor din străinătate, de grup manageri pentru segmentele concrete ale pieîţei în RS şi în străinătate, consilieri de personal şi business şi multe altele. Lista completă de poziţii oferite la ora actuală se găseşte aici.
Harta paginilor | Contactaţi-ne | mărimea textului A A A
Declaraţie privind accesul | Protecţie date personale | Condiţii de utilizare
Copyright © DRILL B.S., s.r.o., 2005 - 2008
Creat cu grijă TOVARNA.CZ, s. r. o.